Am reusit pentru ca ne iubim!

El, un german brunetel şi timid. Ea, o româncă, blondă si vitala cu o voce puternica des intrerupta de un ras vesel, dar care poate la fel de usor sa fie cu ochii plini de lacrimi. Georgeta si Uwe sunt o pereche deja de 18 ani si marturisesc povestea lor de dragoste.

Uwe: „Eu am crescut in micul oras Agnita din judetul Sibiu, un tinut populat de germani inca din evul mediu. Gradinita si scoala am facut-o in limba germana, dar aveam si prieteni romani si din familile de tigani. Limba romana am invatat-o inca de mic copil. Eu si cei 2 frati ai mei am dus o viata fara griji ca si copii. Amintirile mele referitoare la copilaria mea in Romania sunt foarte placute. Pentru noi copiii lumea era clar definita in bine si rau. Era foarte usor sa facem distinctie intre viata politica si viata privata. Toata lumea cunostea regulile si atata timp cat ele nu erau incalcate, totul era in regula. Tatal meu a infiintat muzeul de istorie din orasul meu natal si vroia sa duca mai departe munca lui de o viata. Din pacate a murit timpuriu, in 1972 pe cand eu aveam doar 12 ani. Mama mea a ramas singura cu trei fii carora vroia sa le dea o educatie cat mai buna. Astfel emigrarea noastra in Germania a devenit o problema existentiala. Daca tatal meu ar mai fi trait, probabilitatea ca noi sa fi ramas mai mult timp in Romania era mare.

Telul familiei era sa ajunga in Germania, taramul de vis. Cand am implinit 18 ani, in 1978 a sosit si momentul mult asteptat. Pentru o reuni familia cu bunicul meu care avea peste 90 de ani, am putut sa emigram in Karlsruhe. Acomodarea pentru noi copiii a decurs fara probleme. Noi, toti trei baietii, am mers la gimnaziul Kant. Dupa absolvire am facut stagiul militar iar apoi am inceput studiul in tehnologia imprimarii la Stuttgart.

In Romania fiecare om avea dreptul la munca dar aici in „taramul de vis” nu. Aceasta schimbare a fost problematica pentru mama mea, dar intr-un final a gasit de munca intr-o comunitate evanghelica din Karlsruhe.

Inima mea bate pentru Romania, la fel cum o face si pentru Germania. Ma simteam si ma simt inca foarte legat de orasul meu natal si de tara in care m-am nascut. De aceea imi petreceam adesea concediile in Romania la prieteni, la fel cum am facut-o si la sfarsitul anului 1982...”

Revelionul. Uwe petrece cu prieteni, atmosfera este vesela, majoritatea danseaza. Tanarul din Germania insa nu danseaza cu placere, asa ca sta mai retras. Ea, o tanara romanca vesela si plina de viata doreste ca si el sa participe la distractie si astfel se cunosc. El nu este genul ei de baiat, dar el se indragosteste de natura ei deschisa.

Georgeta: „Cand Uwe s-a intors inapoi in Germania mi-a scris multe scrisori foarte romantice. Nu le-am luat in serios, nu vroiam sa cred sensul lor si uneori le aratam si prietenelor mele, dezbatandule. Multe fete s-ar fi bucurat sa primeasca sansa sa plece in Germania, eu in schimb nu cuncepeam sa imi parasesc tara. Dupa terminarea liceului am inceput un studiu in industrializarea lemnului si eram multumita de ceea ce faceam. Tineretea mea, anii 70 au fost in Romania anii de aur, o primavara continuua. In aceasta perioada viata in romania era frumoasa, mai ales daca erai tanar si fara obligatii. Aveam prieteni buni, cu care imparteseam impresiile si gandurile mele tineresti, avem destui admiratori dar nu profunzi destul pentru cerintele mele.

Atunci am inceput sa ma gandesc la tanarul tacut si ganditor din Germania in a carui tacere puteam auzi mai mult decat in palavrele multor “prieteni”de-ai mei, inalti si cu ochi albastri sau verzi asa cum visam eu ca trebuie sa arate alesul inimii mele. Si astfel m-am hotarat sa il sun. A raspuns fratele lui mai mic si dezamagita ca nu e el, l-am rugat sa ii spuna lui Uwe sa ma sune inapoi. Zilele treceau si eu n-am primit nici o veste de la el. Aproape ca imi pierdusem speranta ca va suna. Dupa trei zile insa a stat in fata mea si nu imi venea sa cred ca este el, totul parea un vis.”

Uwe: „Cand am aflat ca Georgeta m-a sunat nu am stat pe ganduri nici un moment si am cautat o modalitate sa ajung cat mai repede in Romania. Drumul spre Romania era lung si intotdeauna legat de greutati si sicane. A trebuit sa astept 24 de ore in granita. Cand am ajuns la ea am luat-o in brate si am sarutat-o.”

„De la prima imbratisare de atunci suntem un trup si un suflet si tot ceea ce facem, facem impreuna”, spune Georgeta. Cei doi au hotarat sa se casatoreasca, cu conditia sa se intoarca inapoi in Romania in cazul in care Georgeta nu s-ar fi putut acomoda cu viata din Germania. Ca si strain – Uwe era intre timp cetatean german – nu i-a fost usor sa ia in casatorie o romanca. Mai intai trebuia ca lista de cereri in casatorie sa fie completata de un anumit numar de perechi pentru ca mai apoi Consiliul de Stat, respectiv Ceausescu sa admita casatoria acestor perechi pentru ca ele sa poata parasi Romania.

Georgeta: „Aceasta procedura a durat un an. Un an plin de emotii si numeroase drumuri la Bucuresti. In acest an Uwe mi-a scris in fiecare zi cate o scrisoare. Uneori scrisorile aveau si 12 pagini. Fiindca posta nu venea regulat puteam uneori citi mai multe scrisori deodata si atunci il simteam langa mine. In 1986 am putut in sfarsit sa plecam in Germania ca si tineri casatoriti. Pe masina noastra scria mare “TINERI CASATORITI”

Eu nu vorbeam deloc germana si inceputul in Karlsruhe a fost foarte greu.Nu puteam sa vorbesc cu nimeni, trebuia sa incep totul de la zero si ma simteam straina si dezradacinata. Cand am fost prima data la cumparaturi nu mi-a venit sa cred ochilor. Am inceput sa plang, neintelegand de ce puteam gasi aici orice si la noi acasa nimic? Mi se parea o risipa, o exagerare. As fi vrut sa umplu un tren cu de toate si sa le trimit acasa in Romania. Prietenii sotului meu m-au primit foarte calduros, dar cu toate acestea au fost prietenii lui si nu ai mei, carora le simteam lipsa. Doar pentru ca ne intelegem asa bine si fiindca ne iubim atat de mult am reusit impreuna sa trecem peste toate obstacolele.

Ca romanca care s-a casatorit cu un strain trebuia sa renunt la cetatenia mea. Nemaiavand cetatenie am fost trimisa de la Serviciul de Emigrari la Serviciul Social. Acolo mi s-a sugerat sa merg la IB. Aici am primit sprijin atat umanitar cat si practic din partea Lenei si a lui Iris. Dupa cursurile de germana din cadrul IB am primit o slujba in cadrul firmei IWKA, tot cu ajutorul lor. Iris a venit cu mine la interviul de angajare si m-a ajutat. Desi aveam un loc de munca bine platit, dupa 5 ani mi-am dorit altceva. Am studiat mai departe si acum lucrez ca si tehniciana dentara la un ortodont. Colectivul in care lucrez este international. Nu am avut probleme din cauza provenientei mele.

Cu invatarea limbii pot sa-mi exprim bine sentimentele si ideile fiind acceptata si respectata. Daca pot sa fiu asa cum sunt, i-mi regasesc identitatea.

Aceasta este povestea noastra care a fost publicata intr-o carte legata de integrarea strainilor, in anul 2002.